Manda: SRI a transmis către ANI informații despre Iohannis, când acesta devenea membru PNL

Manda: SRI a transmis către ANI informații despre Iohannis, când acesta devenea membru PNL
Publicat: 21/02/2018, 19:15

„Sunt două lucruri – unul este legat de Nota secretă la care a făcut referire fostul director al ANI, domnul Horia Gerogescu, notă pe care am solicitat să ne parvină de la SRI. Este vorba despre un document secret. Printre persoanele care au fost înștiințate de către SRI, cei de la ANI, se afla, la vremea respectivă primarul municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis. Ce este interesant de observat și este un subiect pe care l-am discutat în cadrul Comisiei este următorul: informarea, nota aceasta, a plecat de la SRI către ANI pe data de 20 februarie 2013. Surprinzător sau nu, exact în ziua în care domnul Klaus Iohannis devenea membru al PNL, iar la trei zile după, domnul Klaus Iohannis devenea prim-vicepreședinte al PNL”, a declarat Manda, miercuri, după ședința Comisiei SRI.

Acesta a precizat că elementele pe care cei de la SRI le-au transmis către ANI, ca fiind posibile suspiciuni de incompatibilitate sau conflict de interese, erau situații din anii 2010, respectiv 2012 și că acele informații sunt publice.

„Ne-am întrebat și am stabilit să transmitem către SRI o serie de solicitări suplimentare, să ne spună și nouă când a cules SRI acele informații despre domnul Klaus Iohannis și dacă le-a cules într-o perioadă anterioară de ce nu le-a transmis la momentul respectiv la care le-a avut, mai ales că acele informații sunt din spațiul public. Au fost discuții în cadrul Comisiei dacă putem să vorbim de un exemplu clar de poliție politică sau de țintă, nu este o concluzie a Comisiei, așteptăm și celelalte răspunsuri”, a adăugat Claudiu Manda.

De asemenea, președintele Comisiei SRI a precizat că membrii acesteia au decis să solicite SRI o altă notă, care viza mai mulți miniștri din Guvernul USL.

„Am decis, la fel, să solicităm SRI o altă notă despre care s-a tot vorbit în spațiul public, o notă care viza mai mulți miniștri din guvernul USL, la vremea respectivă, printre care și ministrul Dezvoltării, la vremea respectivă, domnul Hellvig Eduard. Pe nota respectivă sunt mai multe persoane decât doar domnul Iohannis, acesta este un nume care ne-a sărit în ochi, pentru că este coroborat cu data și se încadrează în situația pe care ne-a spus-o la vremea respectivă domnul Horia Georgescu, în sensul că se invoca articolul din lege încălcat și care ar fi starea de incompatibilitate”, a afirmat Manda.

Totodată, acesta a declarat că în solicitările care vor fi trimise către SRI, membrii comisiei vor întreba care este baza legală care permitea SRI, la vremea respectivă, să informeze ANI despre diferite spețe care sunt de competența ANI și în cât timp de la data la care aflau.

Manda a spus că nu poate concluziona în acest moment dacă a fost o coincidență sau nu data la care SRI a transmis ANI informațiile despre Iohannis.

Referitor la Nota lui Georgescu, Claudiu Manda a spus că în ea figurau persoane de la mai multe politicieni, persoane din administrația locală, dar și un europarlamentar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia